Dezbateri

Discuţii, probleme, soluţii


    Idealismul Platonic si Teoria Evolutiei

    avatar
    cristi

    Mesaje : 8
    Data de inscriere : 27/04/2010

    Idealismul Platonic si Teoria Evolutiei Empty Idealismul Platonic si Teoria Evolutiei

    Mesaj  cristi la data de 28.04.10 16:00

    Tind sa cred ca Crestinismul a fost foarte corect descris de catre Nietzsche ca "Platonism al maselor". Adaptarea elementelor mitologice comune culturilor mediteraneene (precum "fecioara nascatoare de Mesia", "zeul facator de minuni", "botezul initiatic", "moartea sacrificala si invierea zeului", "euharistia", "imortalitatea") la speculatiile metafizice platonice a facut posibila dimensiunea teologica si legitimarea mistica a crestinismului. Crestinismul este intr-o mare masura metoda prin care Esentele, Formele, platonice pot fi cunoscute. Este "Calea" prin care putem iesi din Pestera in care Platon crede ca suntem tinuti captivi de propria ignoranta. Astfel, se postuleaza o Natura esentiala a omului,( care este divina-adica trans-istorica, primordiala) si se legifereaza o datorie fundamentala a omului de a cauta, a contempla si de a se contopi cu Dumnezeu (Adevarul Absolut, Esenta eterna). Aceasta dimensiune centrala a omului este una fundationista, non-contingenta, transcendentala si este in flagranta contradictie cu descrierea evolutionista a omului si a universului. Daca religia postuleaza o Esenta, un Adevar, o Atemporalitate Absoluta de care ne-am instrainat si la care trebuie sa ne intoarcem, Teoria Evolutiei (in cel mai larg si cuprinzator sens), inlocuieste Natura umana cu Istoricitatea umana, Esenta primordiala cu Procesul continuu si astfel, imperative ca “Intoarcerea la sursa” sau “Contopirea cu Dumnezeu” devin nejustificate deoarece, in lumina evolutionista, omul nu are datorii metafizice si nici un moment in spatiu-timp care sa fie privilegiat si ipostaziat ca “primordial” . Pentru a salva Esenta ,dimensiunea metafizica a omului amenintata de catre evolutionism, care face din om (si din orice atceva) un proces de transformare care are o istorie mai degraba decat un tot unitar care are o natura, un sine central, paradigma religioasa propune modelul Parmenidian in care, dincolo de evolutia transformatoare, de lumea sensibila se afla neschimbarea, eternul, absolutul. Problema cu o astfel de ipoteza este inconsistenta si neintelegerea implicatiilor profunde pe care le are teoria evolutiei. Istoria evolutionista a omului implica faptul ca atat creierul uman cat si alte particularitati fiziologice care ne permit sa comunicam si sa gandim, sunt la randul lor subiecte ale unui proces de transformare. Astfel, gandirea abstracta, filosofarea, inferentele conducatoare la o gandire religioasa ( de exemplu Ideea de cauza necauzata inferata de Aristotel) sunt la randul lor momente in istoria gandirii abstracte a omului si de aceea ele nu pot fi privilegiate ca instante in care omul a inteles cu adevarat destinul sau, ci trebuie privite dintr-o perspectiva naturalista, functionalista, istorica, anume, prin gandirea abstracta omul si-a inventat un destin etern, a antropologizat universul, punandu-se in centrul atentiei eternitatii. Insa omul nu s-a oprit acolo cu inventarea propriului destin, ci s-a reinventat odata cu Renasterea si Revolutia de la 1789, incercand sa-si ia destinul in mainile proprii si renuntand la idea de autoritate transcendenta, autoritate care ajunsese monopolul religiei dand prilejul totalitarismului, abuzului si ingradirii oficiale a libertatii de constiinta a omului si astfel, a puterii sale de a se reinventa, de a-si reformula destinul.

    Dupa cum reiese din aceasta perspectiva istorica, religia este un parazit al unor speculatii metafizice care, chiar si inainte de aparitia evolutionismului, puteau fi puse sub semnul intrebarii, deoarece argumentele in favoarea existentei lui Dumnezeu nu pot sta in picioare fara a stipula primordialitati, esente, surse, acestea neputand fi inferate sensu stricto.
    Concluzia unei astfel de perspective asupra omului este ca nu o natura proprie il defineste, ci o istorie, nu un sine etern, ci contingente socio-culturale, nu datoria de a se intoace la o presupusa stare paradisiaca, ci libertatea sa unica de a se redefini, de a-si reinventa destinul.
    Daca la nivel social, in sfera publica, institutionala trebuie sa ne orientam prin prisma unor principii impartasite si sa respectam niste valori, atunci, acestea nu pot include gandirea religioasa decat in mod marginal, ca una din posibilitatile de auto-definire a omului ci in nici un caz ca definitia centrala si oficiala a omului. Sfera publica trebuie sa pastreze cadrul cel mai neutru posibil in care diversitatea de credinte ce nu se pot justifica decat unei anumite audiente care are anumite standarde de acceptare a valabilitatii justificarii, sa nu poata deveni centrala si autoritara in detrimentul libertatii de constiinta.
    Admin
    Admin

    Mesaje : 24
    Data de inscriere : 27/04/2010

    Idealismul Platonic si Teoria Evolutiei Empty Re: Idealismul Platonic si Teoria Evolutiei

    Mesaj  Admin la data de 28.04.10 17:56

    Tru, tru ...
    Bine scris.

    Filonul şi croşetările neoplatonice (şi nu doar) ale sfinţilor părinţi în hermeneutica neotestamentară sunt notorii.

    Revin cu un mic comentariu, când îmi permite timpul.

    PS / keep it coming Smile

      Acum este: 20.10.19 4:33